Nu mă deranjează când prietena îmi spune să dau cu mopul, dar mi e teama sa nu mă acuze de violenta domestică.
Am un copil în Africa pe care îl hrănesc, îl îmbrac și îl educ cu doar 2 dolari pe lună. Ceea ce e foarte puțin, comparativ cu cât m-a costat să-l trimit acolo.
Degeaba te bucuri că te-ai mutat singur și nu mai stai cu părinții, dacă ți-e teamă că vine soacră-ta în inspecție.
Oricât de fierbinte ar fi duşul, de fiecare dată când opreşti apa te ia cu fiori, pentru că ştii că undeva într-un colţ întunecat al băii te aşteaptă cel mai mare duşman al omului modern: cântarul de baie.
Oricând putem spune că ne știm din totdeauna! În momente grele ne-am întins una alteia mâna. Și au fost diverse momente prin care am trecut. Diverse sentimente, le-am împărtășit de la-nceput!
România, unde confirmăm fără dovezi că Hristos a înviat, dar un vasluian se chinuie de 2 luni să-și anuleze certificatul de deces.
Vine sezonul rece și multe pisici se adăpostesc sub mașini. Băteți ușor pe capotă, loviti ușor aripile, dați un picior în roțile din față, strigați lângă portbagaj, organizați un concert Metallica în parcare.
Un shaman indian a pretins că poate să-și inverseze digestia prin meditație, dar medicii care l-au examinat au descoperit că mânca rahat.