Afară-i frig și înnorat. Stau singur, trist și supărat. Afară plouă și-i urât. Inima-mi vibrează-n gât. Tu acolo, eu aici. Văd lumini de licurici. Tu ești acolo, eu aici.
Zâmbete.. Priviri desprinse din vise.. Încă mai sper la cele promise.. De ce imposibilul nu este permis? De ce îmi doresc doar ce-i interzis?
Amintirea ce ne leagă e doar o poză ruptă... Stop cadru! Parcă e o piesă de teatru. Rolul tău pe scenă a fost să fii cu altul, să fiu cu alta, că așa a vrut soarta. Dar de fiecare dată apare alta!
Mereu m-am gândit cum poate fi un om atât de mic / Ma gândesc ce lume minunată a fost odată / Mă gândesc cu lacrimi în ochi cum am fost noi odată / Noi doi într-o lume minunată...
Aș fi vrut ca durerea să nu fie adevărată. Inima mea se frânge acum, mi-e dor! De ce nu se poate rescrie povestea noastră? N-am știut cum ar fi trebuit să mă simt, dar am mers înainte în viață; dar uneori e așa de greu să lupți.
Timpul așa a vrut să o luăm de la-nceput, iar ce a fost a trecut. Totul s-a dus, s-a pierdut; nu ai habar ce am făcut! Niciodată nu ai știut, dar eu mereu am tăcut...
M-am săturat să plâng nopți întregi, să-ți zic ceva și să nu înțelegi. M-am săturat să plâng pe umarul cui apuc! Într-o zi din viața ta o sa ma duc.
Am zis că dacă voi schimba ceva; toate problemele se vor rezolva, dar se pare că din nou m-am înșelat, iar am căzut după ce am zburat. Nu s-a mai schimbat nici măcar puțin. Toată povestea se umple cu venin, iar în viața mea vine chin.
De ce oare simt permanent aceeași durere? Același dor, aceeași iubire, aceeași ura ascunsă-n tăcere? De ce oare după acea lovitură nu-mi mai revin? Stau în întuneric, tot mă gândesc, încă suspin!
Viața nu merge niciodată pe dorințe și vise, nu ia în seamă nimic din cele promise și nu știe ce înseamnă scopuri atinse. Are doar unul ce-l urmează neîncetat, adesea înecându-se în propriul sânge vărsat.
Pe jos o baltă de sânge rece, urma de pe cuțit nu mai trece. Într-un colț retras, întunecat, sângele cald picura de pe briceag. Se aude "pic" în întunericul disperat, unde scrie ură, deznădejde, răzbunare... Locul unde nu există!
Tristețea te-a cuprins, nu mai ești în paradis. Ascultă-mă pe mine, că el nu e bun pentru tine. Acum îți plângi de milă; nu ai de ce, că îți va trece. Iubirea vieții tale a murit ofilită ca o floare.
O ultimă lacrimă curge acum. Voi încerca să aleg doar drumul cel bun; voi încerca să uit tot ce odată a fost, amintirile acum rămân fără rost!
Dacă ști cât de iubesc,/ După tine înebunesc./ Dar tu pe alta o iubești/ Iar eu sufăr după tine/ Că nici măcar nu te uiți la mine.
Toată viața mea am fost / O păpușă fără rost, / N-am avut pe nimeni aproape, / Toți îmi erau departe.
Și de va fi să nu mai fiu, / Cine mă va plânge? / Voi fi doar eu și un sicriu / Și doru inima-mi va frânge!
Îmi pare rau c-am fost a ta. Inima ta nu mă merita. Plângeam după iubirea ta, dar tu erai cu altcineva. Imi pare rău c-ai fost al meu; de mult te-am scos din gândul meu. Mă doare că nu m-ai crezut. E prea târziu, tu m-ai pierdut!
De vei plânge pentru mine, zi-mi să plâng și eu. De vei plânge pentru alta îți doresc să plângi mereu!
Cu lacrimi de Înger/ Și cu sufletul închis/ Aștept să găsesc calea către Paradis./ Aștept cu aripile deschise/ Să mă înalț spre cer,/ Să fiu alături de tine,/ Să devin înger.